Tema pentru acasă - Nicolae Dabija
,,De câte ori îl întâlnesc, am senzația ciudată că am făcut școala primară în același sat, că am avut aceleași trăiri și nedumeriri în fața orașului. De câte ori îi citesc opera, simt că mă apropii din ce în ce mai mult de Basarabia poetică și nu numai. Dincolo de fiorul literar care-l așează în galeria marilor scriitori moldoveni de la Mateevici la Druta, de la Matcovschi la Vieru, de la Liviu Damian la Leonida Lari și alții, Nicolae Dabija rămâne în lumea marilor spirite românești truditorul și luptătorul pentru păstrarea limbii, istoriei și identității naționale. Când mi-e dor de el, mă gândesc, nu știu de ce, la Sorescu. Sau poate știu…” - Tudor Gheorghe
Scriitorul şi omul politic Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în Codreni-Chişinău, Republica Moldova, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003). A fost nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947.
În 1972, a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău.
În calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova. Săptămânalul condus de Nicolae Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.
A fost lector la catedra de literatură română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Ştiinţele comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
A debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980); „Zugravul anonim” (1985); „Aripă sub cămaşă” (1989); „Dreptul la eroare” (1993); „Lacrima care vede” (1994); „Oul de piatră” (1995); „Fotograful de fulgere” (1998); „Tăceri asurzitoare” (2000); „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” (2013) şi altele.
Nicolae Dabija a scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980); „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984); „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991); „Nasc şi la Moldova oameni” (1992). A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991-1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998-2002), conform dicţionarului citat.
A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.
A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990-1994 şi 1998-2001, susţinând drepturile românilor din Basarabia. A ocupat funcţiile de preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova”, conform necrologului publicat de guvernul de la Chişinău. De asemenea, din anul 2016, a fost preşedinte al Mişcării „Sfatul Ţării-2”, asociaţie nonguvernamentală care şi-a propus întregirea naţiunii române, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Ştefan cel Mare" din Suceava.
Ideile sale politice sunt expuse în volume de eseuri precum: „Pe urmele lui Orfeu” (1983); „Moldova de peste Nistru - vechi pământ strămoşesc” (1991); „Libertatea are chipul lui Dumnezeu” (1997); „Icoană spartă, Basarabia” (1998); „Harta noastră care sângeră” (1999); „La est de vest” (2001); „Vai de capul nostru!” (2001); „În căutarea identităţii” (2002); „Drumul spre biserică” (2013); „Urma sârmei ghimpate” (2013); „Manifest de Unire” (2013).
Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Naţional al Republicii Moldova (1988), Marele Premiu „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (2015), Prix de l'Autre Edition (2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana (2017).
În 1995, a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.
A fost cavaler al „Ordinului Republicii” (1996), cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, precum şi comandor al Ordinului naţional „Steaua României” (2000).
Începând cu 21 iulie 2003, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române.
În anul 2010, Academia de Studii Înalte din România i-a acordat titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate. În 2012, a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.
Preşedintele României i-a decernat, în anul 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, „în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti”.
N. Dabija: ,,În vara anului 2007 am murit. Era luna când împlineam 59 de ani. Căzusem de pe o stâncă din preajma mănăstirii Ţipova de lângă râul Nistru. Şi atunci, în acele clipe dintre viaţă şi moarte, iar mai exact, dintre moarte şi viaţă, mi s-a arătat această carte: mai întâi am văzut-o − toată! – în câteva fracţiuni de secundă, apoi, pe măsură ce trecea timp, aceasta mi se dezvăluia filă cu filă, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, în toată dimensiunea ei.
În acele clipe de la fundul prăpastiei am văzut, ca în lumina unui reflector, nişte bărbaţi, femei şi copii adunaţi în preajma mea, ca să mă încurajeze, ca să mă susţină, ca să-mi întindă mâna şi să mă ridice din bezna în care mă prăbuşisem: erau fiinţe necunoscute, care au revenit ulterior, la fel de vag, şi-n sala de operaţii, şi pe pat de convalescenţă, să-mi povestească, dar nu în cuvinte, ci mai degrabă cu ajutorul unor imagini, naraţiunea care urmează.
Ea mi s-a arătat într-un fel ca o amintire din viaţa altcuiva, ca o developare a unor evenimente ce au avut loc cu mult înainte de naşterea mea, ca o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligaţii.
Scrierea cărţii le-o datorez acelor necunoscuţi care m-au readus la viaţă.
Ea este a lor.
Eu n-am făcut decât să aştern pe file ceea ce mi-au relatat ei.”
,,Şi era miercuri şi ploua.
Atinse, ácele brazilor se risipeau în toate părţile. Firele grele de apă pisau iarba ca s-o bage înapoi în pământ.
Era o perdea de ploaie, cu franjuri lungi, boţită la atingerea ei cu pământul.
Deşi era amiază, se făcuse dintr-odată întuneric.
Îmi place cum cerne în Siberia.”
,,Tema pentru acasă” este un roman tradus în șapte limbi, un bestseller în România și Republica Moldova cu peste 100.000 de exemplare vândute și peste 500 mii de împrumuturi în biblioteci.
Rezumat: La şcoala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorităţi de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „duşmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzeşu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar şi să-şi dea seama de dragostea lor.
O săptămână le-a trebuit soldaţilor ca să-i găsească. Şapte zile au fost de ajuns ca Mihai şi Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, şoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temniţă niciunde şi nicicând.
Recenzii:
„Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați.” - Jean-Paul Gavard-Perret, poet și critic literar francez
„Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii.” - Tudor Nedelcea, editor și istoric literar român
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu