vineri

 Împreună ne este mai bine - beneficiile animalelor de companie





    Un câine este o mare bucurie, dar și o mare responsabilitate. Studiile din ultimii ani subliniază faptul că familiile care dețin animale de companie au un nivel al stării de bine mult mai ridicat, acest lucru fiind evident mai ales în rândul copiilor. Așa cum era de așteptat, cercetătorii au constatat că, în general, copiii care trăiesc cu animale de companie au o stare generală de sănătate mai bună, sunt mai ascultători, sunt mai activi din punct de vedere fizic, sunt mai puțin capricioși, și au mai puține decalaje în învățare.
    
    Pentru mulți oameni, animalele de companie sunt membri foarte iubiți ai familiei care le oferă sprijin în multe etape ale vieții. În America 63% dintre gospodăriile cu un copil mai mic de un an au și un animal de companie, iar un studiu australian a constatat o creștere de 10% a numărului de proprietari de animale de companie în perioada în care copiii încep școala.

    Afirmațiile privind impactul benefic al animalelor de companie asupra copiilor merg mai departe, sugerând că animalele de companie pot influența abilitățile sociale, sănătatea fizică și chiar dezvoltarea cognitivă a copiilor și că păstrarea lor este asociată cu niveluri mai ridicate de empatie. Pentru copiii cu autism și familiile lor, îngrijirea animalelor de companie poate contribui la reducerea stresului și la crearea de oportunități pentru a forma legături de susținere.

Ești ceea ce mănânci” este valabil și în cazul patrupezilor preferați

    Știai că mâncarea afectează sănătatea și bunăstarea câinilor la fel de mult ca și în cazul nostru? Mai mult decât atât, cel mai bun prieten al omului nu poate vorbi și nu ne poate comunica cu exactitate ce este bine pentru el și probabil că nici nu îi pasă ce nu ar trebui să mănânce. Depinde de stăpân să aleagă cea mai bună mâncare și să aibă grijă de dimensiunea corectă a porției. 

Dar cum se face? Ce tip de mâncare sau ce marcă să alegi? 
Și pe al cui sfat să ne bazăm atunci când există atât de multe opinii diferite în jurul nostru?
Și cum rămâne cu diversele mituri care se referă la alimentația câinilor? 
Toate acestea sunt întrebări la care ar fi bine să găsești răspunsuri înainte să aduci acasă un câine. 
Dar să începem cu începutul, de ce ar fi bine să ai lângă tine un animal de companie?
    
    Cercetările au descoperit chiar că, cel puțin pentru adulți, simplul fapt de a ne considera animalele de companie ca fiind membri ai familiei ne îmbunătățește starea de bine și ajută la diminuarea stresului. Unul dintre motivele pentru aceste efecte terapeutice este faptul că animalele de companie îndeplinesc o nevoia umană de bază - atingerea. Mângâierea, îmbrățișarea sau orice altă formă de atingere a unui animal iubitor te poate calma și liniști rapid atunci când ești stresat sau anxios. Compania unui animăluț poate atenua, de asemenea, singurătatea, iar majoritatea câinilor sunt un stimulent excelent pentru exerciții fizice sănătoase, care vă pot îmbunătăți substanțial starea de spirit și pot atenua depresia.

    Conform unui sondaj realizat de Human-Animal Bond Research Institute, 74% dintre posesorii animalelor de companie au declarat că acestea le-au îmbunătățit starea mentală. În 2021, s-a realizat un studiu implicând 600 de participanți, dintre care jumătate prezentau o problemă de sănătate mentală. Rezultatele au arătat că 87% dintre cei care dețineau un câine/o pisică simțeau o creștere a stării de bine, iar 76% au răspuns că se pot adapta mai bine la viața de zi cu zi mulțumită animalelor.

    Totodată, s-a demonstrat că activitățile desfășurate împreună cu animalele de companie reduc simptomele depresiei. În terapiile cu căței, chiar și interacțiunile de scurtă durată reduc anxietatea, susține Sandra Barker, profesor de psihiatrie și director al Center for Human-Animal Interaction at Virginia Commonwealth University. Un sondaj a relevat că persoane cu depresie severă s-au simțit mai relaxate și mai puțin singure chiar și după un scurt contact cu un câine terapeutic.

    De asemenea, prezența unui animal de companie încurajează activitatea fizică (plimbările în aer liber) și socializarea, lucru foarte important, având în vedere că izolarea este unul dintre aspectele des întâlnite în depresie. De asemenea, într-un studiu având ca participanți 54 de persoane diagnosticate cu probleme mintale de lungă durată, s-a constatat că prezența animalelor de companie contribuie la distragerea de la simptome și experiențe supărătoare.

    Efecte pozitive s-au observat și în cazul bolnavilor de Alzheimer, precum și al copiilor ce suferă de ADHD și autism.

    A avea grijă de un animal ne face mai responsabili și stimulează interacțiunea cu cei din jur. Pisică sau câine, un animal de companie trezește în noi sentimente de atașament, responsabilitate și validare. „Orice ai spune sau ai face, câinele sau pisica te va accepta, pentru că este atașat/ă de tine. Atunci când te simți atașat emoțional de o asemenea ființă, apar efecte biologice ale creierului care reduc reacțiile la stres, cu impact asupra ritmului respirației, tensiunii arteriale și nivelului anxietății.” – susține Dr. Fricchione.

Ne hrănim sănătos animalele de companie?

Hrana pe care le-o oferim animalelor noastre de companie este importantă nu doar prin gustul pe care îl oferă, ci și pentru că le poate ajuta să aibă o viață mai sănătoasă.

Există o mulțime de alegeri când vine vorba de hrana preferată a unui câine: hrana uscată, umedă, recompense etc. De la nutriția personalizată în mod natural până la dietele special formulate, descoperim că există mai multe modalități de a-i arăta animalului nostru loial puțină dragoste, oferindu-i o hrană pregătită cu grijă. 

Datorită procesului inovator de producție, Arion garantează că ingredientele folosite își păstrează valoarea nutritivă și gustul după procesare - pentru alimente hrănitoare, ușor digerabile și gustoase, care susțin animalul de companie în fiecare etapă a dezvoltării sale.

Rețetele aromate de hrană Premium câini sunt create cu un singur lucru în minte: pentru a ajuta câinii să aibă o viață fericită și sănătoasă, indiferent de vârstă sau dimensiune. Descoperă și tu gama preferată de hrană uscată pentru câini și găsește potrivirea perfectă pentru animalul tău de companie.


    Când vine vorba de oameni și animalele lor de companie, ARION crede și promite că "Împreună ne este mai bine". 


Niciun comentariu: